Oferta scăzută de locuri titularizabile care au fost scoase în acest an la examenul de Titularizare a făcut ca, în județul Vâlcea, prezența candidaților să fie neașteptat de scăzută. Aproape unul din patru candidați nu s-a mai prezentat la concurs. Asta chiar dacă exact ei, candidații, au fost cei care au depus documentele necesare pentru înscriere, că doar nu i-a obligat cineva să se înscrie.
Pentru susținerea probei scrise, în județul Vâlcea au fost prezenţi 486 de candidaţi din cei 632 de candidați înscrişi şi validaţi, la 43 de discipline. S-au retras, din motive personale, 58 de candidaţi şi un candidat din motive medicale. Au absentat 87 de candidaţi. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.
În actualul context climatic de caniculă, IȘJ Vâlcea a asigurat condiţii speciale pentru desfăşurarea concursului, existând aparate portabile de aer condiţionat în fiecare din cele 31 de săli de examen.
Când se afișează rezultatele?
Primele rezultate vor fi afișate în data de 23 iulie 2024, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la IȘJ Vâlcea sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 23 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21.00, respectiv 24 iulie, până la ora 12.00. Rezultatele finale se afișează în data de 31 iulie 2024.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă s-au desfăşurat, conform calendarului de mobilitate, în perioada 28 mai-28 iunie 2024. Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național unic de ocupare a posturilor/ catedrelor didactice vacante/ rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2024, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.