În noaptea de 26 spre 27 iulie 2024, în jurul orei 23.00, polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au fost sesizați cu privire la faptul că a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea unui pieton, iar conducătorul autovehiculului a părăsit locul accidentului. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Râmnicu Vâlcea. Ei au stabilit că un autovehicul care se deplasa pe strada Barajului din municipiu ar fi surprins si accidentat un bărbat, în vârstă de 40 de ani, domiciliat în comuna Bunești. În urma impactului, bărbatul a fost rănit grav și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialtate.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județan Vâlcea au fost alertați pentru identificarea autovehiculului și a conducătorului acestuia, care a părăsit locul accidentului. Astfel, în cursul zilei de 27 iulie 2024, polițiștii au stabilit identitatea unui bărbat în vârstă de 48 de ani, domiciliat în Râmnicu Vâlcea, bănuit de comiterea faptei. Totodată, în urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi propus în vederea luării unei măsuri legale care se impune față de acesta. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județan Vâlcea.
Din păcate, în ziua de duminică, 28 iulie 2024, bărbatul în vârstă de 40 de ani, grav accidentat, a decedat la spital.