12 august 2024

FOTOGRAFIA etapei din Superligă are în prim-plan un vâlcean. Vezi cine și-a pus „Bursucul” în cap

Conform presei sportive, imaginea etapei în Superliga României la fotbal are în prim-plan un vâlcean. Gazeta Sporturilor, dar și alte publicații cunoscute cu profil sportiv, au scris că fotografia cu Dan Petrescu (antrenorul lui CFR Cluj) a făcut înconjurul mediului online. Colericul antrenor al ardelenilor a făcut o nouă criză de nervi, specifică, și s-a certat cu vâlceanul Cătălin Buși, arbitrul de rezervă al partidei. Buși este președintele Comisiei de Arbitraj din AJF Vâlcea. Petrescu era nervos pentru că, înainte de conflictul cu Buși, se certase și cu centralul Andrei Chivulete. După două „galbene” luate în câteva minute, „Bursucul” a fost trimis în afara băncii tehnice. N-a plecat departe, ci s-a postat în spatele gardului stadionului, ca orice suporter nervos. De acolo, își striga indicațiile tactice și-i arunca priviri rele lui Cătălin Buși, așa cum reiese și din fotografie.

Cei care îl cunosc pe arbitrul vâlcean știu că este definiția calmului în persoană. Pesemne că atât calm fiind enervează și mai rău, uneori, mai ales când în față este cel mai coleric și mai valoros antrenor din România. CFR Cluj a câștigat meciul din Gruia cu scorl de 3-0 contra celor de la Unirea Slobozia, în etapa a cincea a Superligii.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like