Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea ne-au informat că, în ultimele 72 de ore (15-18 august 2024), poliţiştii rutieri au desfășurat acțiuni pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie. În acest sens, au fost folosite aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise
În cadrul activităţilor desfăşurate au fost legitimate și verificate 433 de persoane, fiind controlate și aproximativ 400 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 381 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei.
„Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 65 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula, 20 de autovehicule până la remedierea defecțiunilor constatate. Au fost efectuate 282 de testări pentru depistarea conducătorilor auto care au consumat alcool, la volan, precum și 14 testări pentru depistarea celor care au consumat substanțe interzise. Polițiștii rutieri au desfășurat activități specifice pentru dirijarea și fluidizarea traficului rutier în principalele intersecții ale Drumului Național 7, având în vedere restricțiile de circulație impuse pentru autovehicule cu masa totală admisă autorizată mai mare de 7,5 tone. Activitățile au fost desfășurate sub coordonarea ofițerilor de serviciu din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea. În cadrul activităților desfășurate au fost constatate șase infracțiuni la regimul rutier”, a anunțat IPJ Vâlcea.