20 august 2024

FOTO. Văcuță ghinionistă, salvată de pompieri, într-o comună din Vâlcea

După patru zile de muncă titanică, cu misiuni copleșitoare din toate punctele de vedere, ziua de marți, 20 august 2024, a debutat pentru pompierii vâlceni cu o intervenție de salvare a unui animal de talie mare (vacă) din medii ostile vieții, în comuna Runcu.

S-au deplasat la fața locului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de intervenție. O parte din drum l-au străbătut cu autospeciala, iar ultima porțiune pe jos, nefiind posibil accesul cu mașina de intervenție până la locul unde se afla captiv bietul animal. Văcuța ghinionistă era blocată într-o baltă semisecată și foarte nămoloasă.

La acțiunea de salvare, care a durat aproximativ trei ore, au dat o mână de ajutor trei localnici, dar și proprietarul animalului, care a trimis în zonă și un tractor, în sprijinul pompierilor. Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, salvatorii vâlceni au reușit scoaterea animalului din mediul ostil vieții și l-au predat în siguranță stăpânului.

You May Also Like