26 august 2024

A FOST PRINS tânărul care a declanșat incendiul de la Stoilești. ARE PROBLEME în familie și s-a „răzbunat” pe pădure

La data de 24 august, în jurul orei 13.00, dispeceratul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 de către un bărbat, cu privire la faptul că, în pădurea din comuna Stoilești, se manifestă un incendiu.

De îndată, polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Milcoiu s-au deplasat la fața locului, stabilind că cele sesizate se confirmă, pompierii intervenind cu autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea incendiului. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare în vederea stabilirii tuturor cauzelor și producerii evenimentului. Astfel, în urma activităților desfășurate, în aceeași zi, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 28 de ani, domiciliat în satul Izvorul Rece al comunei, el fiind bănuit de comiterea faptei.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că el este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunilor de „violența în familie” și „încălcarea măsurilor dispuse de ordinul de protecție provizoriu”, fapte pe care le-ar fi comis în noaptea de 23 spre 24 august 2024.

„În acest context, la data de 24 august 2024, s-a dispus reunirea cauzelor, iar în baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii au dispus măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea luării unei măsuri legale. În data de 25 august 2024, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de bărbatul în cauză”, ne-au informat reprezentanții IPJ Vâlcea.

Foto: Arhivă

You May Also Like