În perioada 30 august (ora 08.00) – 2 septembrie 2024 (ora 08.00), pompierii din cadrul celor opt subunități de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al judeţului Vâlcea au desfășurat 71 de misiuni. 52 dintre acestea au fost pentru acordarea măsurilor de prim-ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale, nouă pentru stingerea incendiilor, trei misiuni pentru protecția comunității și șapte pentru alte situații de urgență.
În perioada analizată, echipajele SMURD au intervenit în 52 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 54 de persoane. Echipajele operative au efectuat trei misiuni de recunoaștere în teren, în localitățile Șușani, Malaia și Berbești.
Pompierii au intervenit la alte șapte situații de urgență, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la accidente rutiere și salvarea unui animal de talie mică (câine) din medii ostile vieții. Un nou semnal de alarmă în privința incendiilor de vegetație uscată!
Din cele nouă incendii produse în perioada analizată, cinci s-au produs la vegetație uscată și la litieră, în localitățile Horezu, Frâncești (două), Șirineasa și Amărăști, în urma cărora au fost afectate șase hectare de teren.