Elevii se află în ultimele zile de vacanță. Fie că unii așteaptă cu nerăbdare, fie că alții așteaptă… cu mai puțin interes, de luni vor merge la școală. La Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea, festivitatea de deschidere a anului școlar 2024/2025 este programată luni, 9 septembrie 2024, cu începere de la 09.30.
Calendarul anului școlar 2024/2025
Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024; Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024.
Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024; Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ. Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025;
Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene, până joi, 17 aprilie 2025; Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025.
Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025; Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025; Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025;
Pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția claselor amintite mai sus și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025;
Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.