Aveţi o puterea incredibilă, aceea de a alege! Aşadar, folosiţi-vă de ea. Aveţi puterea de a sprijini economia locală şi de a-i ajuta pe micii comercianţi din Vâlcea să supravieţuiască pe o piaţă suprasaturată și într-o perioadă grea din punct de vedere financiar, o perioadă în care pandemia a făcut ravagii pe plan economic! Nu irosiţi această putere!
Râmnicu Vâlcea a ajuns unul dintre cele mai bine „acoperite” oraşe din ţară la capitolul supermarket-uri şi asta în ciuda faptului că industria locală se duce de râpă. Marii retaileri s-au înghesuit să-şi deschidă unităţi în toate cartierele, iar micii comercianţi se luptă să supravieţuiască, la fel ca şi economia vâlceană.
„Aţi observat cum supermarketurile se extind peste tot, în fiecare orăşel, în fiecare cartier până la ultima mie de oameni? Adevărate malaxoare de mici afaceri, acestea sunt ţevi prin care se scurg banii în afara României” – spunea un blogger care povestea cum un oraş a fost distrus de un supermarket. Ciudat este că există atâta determinare din partea autorităţilor statului de a distruge comerţul autohton, în timp ce de marile companii străine nu se atinge nimeni.
De aceea, noi vă îndemnăm să fiţi patrioţi locali şi să sprijiniţi micile afaceri locale, care vor face ca, uşor – uşor, oraşul nostru să prindă iar viaţă şi să fie prosperitate socială.
Cumpăraţi din pieţe legumele şi fructele! Ajutaţi la dezvoltarea producătorilor şi comercianţilor locali! Sprijiniţi afacerile autohtone!