În urma întâlnirii desfășurată în data de 10 septembrie 2024, între Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, și Mihai Oprea, prefectul județului Vâlcea, s-a decis modificarea programului de ridicare a gunoiului menajer în zonele adiacente unităților școlare din municipiu. Primarul Gutău a explicat că o astfel de decizie a fost necesară pentru a asigura un mediu mai curat și mai sigur pentru elevi, dar și pentru a evita perturbarea traficului în orele de vârf. Astfel, operatorul de salubrizare din municipiul Râmnicu Vâlcea, Romprest, va ajusta orele de colectare după următorul program:
• Ridicarea gunoiului menajer în intervalul de dimineață se va efectua doar după ora 8.30, pentru a permite desfășurarea fluentă a activităților de sosire a elevilor la școală;
• În intervalul de prânz, colectarea deșeurilor va fi realizată în două etape, cu o pauză programată între orele 11.30 și 13.00.