Ploile care au căzut ieri (13 septembrie 2024), dar și astăzi pe teritoriul județului Vâlcea nu au provocat, din fericire, probleme prea însemnate. A plouat destul de mult, uneori torențial, cel puțin în partea de nord a județului Vâlcea, dar și în zonele limitrofe municipiului Râmnicu Vâlcea. Cea mai mare problemă provocată în județul Vâlcea din cauza căderilor de precipitații a fost reprezentată de o alunecare de teren care a dus la blocarea Drumului Național 7 – Valea Oltului în zona Gura Lotrului (pe raza orașului Brezoi). Circulația rutieră a fost întreruptă în totalitate pentru aproape șase ore, în intervalul orar 20.00 – 01.40. În coloanele formate pe ambele sensuri de mers s-au aflat cel puțin o mie de autovehicule (camioane, în majoritate). Din fericire, deși au fost mulți nervi și timp pierdut pentru persoanele care au rămas blocate pe Valea Oltului la miezul nopții, situația s-a remediat până la urmă, iar la orele dimineții de sâmbătă, 14 septembrie 2024, în zonă se circula fără timpi de așteptare în coloane, dar mai anevoios, în condiții de carosabil ud.
Nu la fel de norocoși ca vâlcenii au fost gălățenii, spre exemplu! Ploile căzute azi-noapte în județul de la malul Dunării au adus urgia! Sute de case din mai multe localități au fost inundate. Mult mai grav este că au existat și pierderi de vieți omenești, fiind vorba despre cinci persoane. Au existat și numeroase pagube materiale, dar și situații de animale domestice care au murit înecate (găini, porci și altele).
Sursă foto: ISU Galați și Apele Române Galați