18 septembrie 2024

La CJ Vâlcea s-a semnat un nou contract pentru dotarea școlilor. Microscoape, mulaje, eprubete… și multe altele

Așa cum v-am informat prin intermediul ziarului nostru, săptămâna trecută, la sediul Consiliului Județean Vâlcea, s-a semnat contractul de furnizare a mobilierului specific pentru 28 de laboratoare de știință. Ei bine, marți, 17 septembrie 2024, Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, a semnat și contractul pentru dotarea cu materiale didactice a acestor laboratoare.

Potrivit contractului, materialele didactice, în valoare de aproximativ 376.600 euro, vor ajunge în unitățile școlare din județul nostru în cel mult două luni de la data semnării contractului. Aceste materiale didactice cuprind:

• Sticlărie și ustensile de laborator;

• Truse pentru chimie, biologie și pentru studiul fenomenelor fizice;

• Eprubete, stative, tuburi sticlă, pensete, cleme, tăvi, lupe;

• Termometre, ph-metre, balanțe electronice;

• Microscoape optice școlare;

• Mulaje plantă și corp uman, planșe și atlase.

„Mobilier, echipamente digitale, iar acum… materiale didactice! Investim în școala vâlceană, fiindcă ne dorim condiții bune de studiu pentru tinerii noștri. Contractul pe care l-am semnat acum face parte din proiectul nostru major, în valoare de circa șapte milioane euro, ce cuprinde dotarea cu mobilier și echipamente digitale a unităților școlare din județul Vâlcea”, a declarat președintele Constantin Rădulescu.

You May Also Like