Urșii „domiciliați” în județul Vâlcea arată că preferă să viziteze gospodăriile oamenilor… mai mult în weekend. Aproape la fiecare sfârșit de săptămână crește numărul cetățenilor care sună la 112 pentru a semnala prezența acestor animale!? Sigur o explicație poate să fie aceea că, în timpul săptămânii, unii vâlceni au joburi și nu mai au timp să stea să urmărească activitățile sălbăticiunile care vin, în căutare de mâncare, pe lângă curțile lor.
Și la finalul săptămânii recent încheiată (21 și 22 septembrie 2024), în județul Vâlcea a fost semnalată de cinci ori prezența unor urși. Au fost transmise cinci mesaje RO-Alert pentru avertizarea populației din orașul Horezu și din comunele Muereasca, Bujoreni (două alerte) și Costești, cu privire la prezența acestor animale sălbatice.