Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vâlcea din cadrul IPJ Vâlcea au informat că, începând cu luna ianuarie a acestui an, au fost desfășurate mai multe acțiuni de informare a autorităților publice locale din județ. Cu aceste ocazii, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Vâlcea s-au deplasat la toate cele 89 de primării care funcționează pe raza județului, în vederea efectuării de verificări cu privire la respectarea prevederilor O.U.G. nr. 155/2001 cu referire la programul de gestionare a câinilor fără stăpân.
La nivelul județului Vâlcea, există patru adăposturi publice pentru câini fără stăpân. Acestea se află în orașele Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Horezu și Băbeni. Cele patru adăposturi deservesc și alte unități administrativ-teritoriale, în baza unor protocoale de colaborare încheiate între autoritățile publice.
„În vederea prevenirii abandonului animalelor, au fost organizate și desfășurate mai multe acțiuni ce au avut drept scop informarea cetățenilor deținători de exemplare canine cu privire la obligația sterilizării acestora și identificării prin microcipare, cu prilejul diferitelor campanii de sterilizare gratuită, organizate de autoritățile publice locale”, au mai anunțat reprezentanții Biroului pentru Protecția Animalelor Vâlcea.