26 septembrie 2024

Foto. DOI HUNEDORENI sunt transportați la spital după ce au intrat cu mașina în șanț, într-o comună din Vâlcea

La data de 26 septembrie 2024, în jurul orei 16.15, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că, pe Drumul Național 67, în comuna Stoenești, s-a produs un accident rutier.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri ai orașului Horezu care au constatat că cele sesizate se confirmă. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 56 de ani, domiciliat în județul Hunedoara, din circumstanțe care urmează a fi stabilite în urma verificărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în șanțul de pe marginea drumului.

„În urma evenimentului, doi bărbați, de 56 și 49 de ani, ambii din județul Hunedoara, care se aflau în autoturism au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a anunțat IPJ Vâlcea.

You May Also Like