30 septembrie 2024

Râmnicul, un oraș în care se trăiește… mult și bine! NUMĂR RECORD de persoane care, în ultimele luni, au atins pragul de 90 ani

Primăria Râmnicu Vâlcea organizează, în primele zile ale lunii octombrie, două evenimente festive în contextul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, marcată pe 1 octombrie. Ne referim aici la premierea a 44 de cupluri de râmniceni la aniversarea a 50 de ani de căsnicie, precum și sărbătorirea a 14 nonagenari cu ocazia intrării în Clubul Longevivilor. Acestea sunt doar câteva dintre măsurile în favoarea seniorilor din Râmnic pe care administrația municipală le are în derulare de mai mulți ani. Printre ele se numără transportul gratuit de care pensionarii beneficiază pe autobuzele ETA (cu o medie lunară de 52.800 de călătorii efectuate), accesul gratuit al pensionarilor din oraș la Ștrandul Ostroveni în zilele de luni până joi (în sezonul estival 2024 înregistrându-se 13.500 de astfel de vizite), Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, din administrarea Primăriei (cu o capacitate de 75 de beneficiari și care găzduiește în prezent 73 de persoane în condiții excepționale) sau cele cinci cluburi ale pensionarilor din cartierele Ostroveni, Petrişor, Nord şi Traian.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Primăria municipiului urează tuturor seniorilor din Râmnic să aibă parte de o bătrânețe liniștită, cu sănătate și fără griji, bucurându-se de dragostea celor dragi și de respectul întregii comunități!

You May Also Like