10 aprilie 2017

Vâlceanca Ana Maria Pătru a denunţat-o pe Elena Udrea?

Jurnaliştii de la ziarulevenimentul.ro susţin cu tărie că surse bine informate au confirmat faptul că vâlceanca Ana Maria Pătru a făcut un denunţ la DNA Ploieşti împotriva prietenei sale Elena Udrea. Vâlceanca ar fi „dat pe guşă” mai multe fapte de corupţie comise de Udrea, în speranţa că va beneficia de un acord cu procurorii pentru înjumătăţirea limitelor de pedeapsă.

După cum bine se ştie, Ana Maria Pătru a urcat pe scaunul de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) în anul 2007, ea fiind propusă de preşedintele de atunci – Traian Băsescu, acesta din urmă ascultând de recomandările Elenei Udrea. Ulterior, Pătru şi Udrea au apărut la diferite evenimente mondene împreună, unele chiar în Vâlcea şi ne referim aici la o ediţie a Balului Primăriei Râmnicu Vâlcea din anul 2007, manifestare organizată de primarul Mircia Gutău şi la care cele două prietene au fost vedetele serii.

Acum, se pare că „lanţul prieteniei” s-a rupt, vâlceanca Ana Maria Pătru făcând tot posibilul pentru a scăpa cu o pedeapsă mai uşoară în dosarul în care este acuzată de spălare de bani şi trafic de influenţă, infracţiuni pe care le-ar fi comis în perioada cât era şefă la AEP. Ana Maria Pătru a fost arestată preventiv în data de 13 decembrie 2016, fiind pusă ulterior în arest la domiciliu, iar acum se află sub control judiciar.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.