Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au anunțat, în cadrul unui bilanț aferent primelor nouă luni din anul 2024, că, pe linie silvică, au fost efectuate 227 de controale, după cum urmează: 18 controale fiind executate în fondul forestier, trei în vegetația forestieră din afara fondului forestier, 29 pe linia depozitării, prelucrării, sortării, comercializării materialelor lemnoase, 163 pe linia legalităţii transportului materialului lemnos, precum şi 17 controale ce au vizat alte aspecte din domeniul silvic.
„La nivelul IPJ Vâlcea, în primele nouă luni ale anului 2024, au fost înregistrate 198 de dosare penale. Totodată, polițiștii din cadrul IPJ Vâlcea au aplicat 236 de sancțiuni contravenţionale, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare totală de 279.000 de lei. De asemenea, cu ocazia acțiunilor și controalelor efectuate a fost confiscată cantitatea de 876 metri cubi material lemnos. Valoarea totală a materialelor lemnoase confiscate se ridică la suma de 723.000 de lei, din care confiscare fizică/faptică 148 metri cubi, iar confiscare valorică 728 metri cubi”, au anunțat polițiștii vâlceni.