28 octombrie 2024

RAZIE pe DN 7 – Valea Oltului. Polițiștii au aplicat amenzi de 15.000 de lei în câteva ore

În seara de 26 octombrie 2024, polițiștii din orașul Brezoi au acționat, pe raza localității și a comunelor arondate, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și diminuarea riscului rutier. Au fost verificate 114 autovehicule și legitimate 209 persoane fiind aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 15.000 de lei. Din totalul acestora, 16 de sancțiuni au fost aplicate pentru contravenții la regimul rutier, două pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991, iar trei sancțiuni au fost pentru alte nereguli.

„În cadrul acțiunii desfășurate, polițiștii au reținut și un permis de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice. Astfel de acțiuni vor continua pentru identificarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care încalcă prevederile legale”, au anunțat reprezentanții IPJ Vâlcea.

You May Also Like