Zilele trecute, polițiștii vâlceni au desfășurat o acțiune pe linie rutieră în cadrul căreia au fost reținute 19 certificate de înmatriculare și au fost întocmite opt dosare penale pentru infracțiuni la regimul rutier, respectiv trei dosare pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, trei dosare pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, un dosar pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat și un dosar pentru părăsirea locului accidentului.
„Într-unul dintre aceste dosare a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu. Șoferul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false și conducere sub influența alcoolului”, a anunțat IPJ Vâlcea.