Polițiștii rutieri din orașul Bălcești și cei din orașul Horezu au înregistrat dosare penale, în urma neregulilor depistate în cadrul acțiunilor de specialitate.
În fapt, în noaptea de 29 spre 30 octombrie 2024, polițiștii din Bălcești au oprit pentru control, pe Drumul Județean 643, un motoscuter. Oamenii legii au constatat că acesta era condus de către un bărbat care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,97 mg/l de alcool pur în aerul expirat. De asemenea, s-a constatat că motoscuterul era neînmatriculat. Polițiștii au întocmit dosar penal.
La data de 29 octombrie 2024, polițiștii din orașul Horezu au depistat, pe Drumul Național 67, un șofer aflat sub influența alcoolului, el având o concentrație de 0,54 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Și în această situație, oamenii legii continuă cercetările în cadrul unor dosare penale.