5 noiembrie 2024

INVESTIȚIE mare de tot! CJ Vâlcea alocă șapte milioane de euro pentru modernizarea drumului care traversează Tomșaniul

Zilele trecute, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat contractul pentru lucrările de modernizare a unui tronson cu o lungime de 9,6 kilometri din Drumul Județean 646, un drum care traversează comuna Tomșani. Este o investiție care are valoarea de aproape șapte milioane de euro și finanțată integral din bugetul județului. Proiectul include asfaltarea platformei drumului, amenajarea a 43 de drumuri laterale, construirea a 400 de podețe de acces, rigole, stații de autobuz, dar și alte lucrări de siguranță a traficului. Durata de execuție a lucrărilor pe acest tronson este de 11 luni.

Președintele Constantin Rădulescu a declarat că, în mandatul care urmează, dorește să modernizeze integral cei 40 de kilometri ai Drumului Județean 646, facilitând astfel accesul sigur și rapid către obiective turistice de importanță națională, precum Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Arnota.

„Modernizăm drumul județean, pe Tomșani! Am promis că vom moderniza toate drumurile județene și muncim, zi de zi, pentru atingerea obiectivului nostru. În mandatul trecut, am început reabilitarea, kilometru cu kilometru, a DJ 646, drum care pleacă din Băbeni și ajunge până la Mănăstirea Arnota din Costești. Voi urmări îndeaproape desfășurarea lucrărilor, fiindcă îmi doresc finalizarea acestora la termenul stabilit, respectând toate standardele de calitate. Ne dorim să modernizăm integral cei 40 de km ai DJ 646 și să facilităm accesul sigur și rapid către obiective turistice de importanță națională, precum Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Arnota”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

You May Also Like