7 noiembrie 2024

FOTO. Reabilitarea Colegiului Energetic continuă în ritm susținut

În urmă cu câteva săptămâni (vezi AICI detalii), ziarul nostru vă prezenta informații și imagini despre inaugurarea unei clădiri școlare complet modernizate la Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea. Ei bine, în această perioadă, continuă lucrările pentru eficientizarea energetică a corpului principal al unității școlare aflată în nordul municipiului Râmnicu Vâlcea, în baza unui proiect care se derulează cu finanțare obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Tot de un proiect de eficientizare energetică, finanțat tot prin PNRR, beneficiază și Liceul Sanitar „Antim Ivireanul”, unde, la acest moment, se lucrează la amenajarea unui grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, la Școala Gimnazială „Take Ionescu” din centrul municipiului sunt în curs lucrările de modernizare de la etajul al treilea al imobilului.

„Acestea sunt investiții de mare anvergură care, urmare și a graficului finanțărilor nerambursabile accesate, nu pot fi cuprinse strict în intervalul vacanțelor școlare. Însă, împreună cu conducerile acestor unități școlare, cărora le mulțumesc pentru înțelegere și colaborare, s-au luat toate măsurile necesare pentru ca procesul educativ să nu fie afectat de lucrările aflate în desfășurare”, a declarat Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea.

You May Also Like