Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, în ultimele 24 de ore, au fost reprezentate de menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Astfel, polițiștii vâlceni au acționat la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând nouă acțiuni și intervenind la 45 de evenimente, dintre care 37 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
Zece șoferi au rămas fără permise de conducere
Polițiștii au constatat 110 fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 46.000 de lei. Pentru menținerea siguranței rutiere, zece șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice șase autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Polițiștii vor continua să acționeze pe raza județului pentru prevenirea oricăror evenimente rutiere și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică!
NOTĂ: În imaginile prezentate în acest articol, polițiștii desfășoară o campanie de informare a cetățenilor înaintea alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024. Sursă foto: IPJ Vâlcea.