23 noiembrie 2024

Deputatul Buican susține dezvoltarea turismului și gastronomiei din Vâlcea. Cum pot aduce PGL-urile venituri importante locuitorilor din județ

Deputatul liberal de Vâlcea Cristian Buican s-a implicat activ pentru crearea legislației specifice privind funcționarea Punctelor Gastronomice Locale (PGL) prin Legea nr. 412/2023. Acum a venit momentul unui nou pas în acest demers. În data de 22 noiembrie 2024, deputatul Buican a lansat Asociația Punctelor Gastronomice Locale numită „Susținem Punctele Gastronomice Locale” în Râmnicu Vâlcea (https://punctegastronomicelocale.ro/).

Eficiență parlamentară liberală exemplară

În rândurile de mai jos, vă prezentăm informațiile transmise de către deputatul liberal Cristian Buican privitoare la lansarea acestei asociații:

„Primul pas a fost făcut în anul 2023, când am inițiat legiferarea înființării Punctelor Gastronomice Locale – Legea nr. 412/2023.
Al doilea pas îl reprezintă înființarea acestei asociații. Totul a pornit de la constatarea că există doritori de a înființa puncte gastronomice, dar le este dificil să se documenteze sau să promoveze afacerea lor de familie. Drept urmare, această asociație are ca obiectiv susținerea gastronomiei românești și a zonei rurale, a obiceiurilor și a tradiției populare românești. Ea își propune să ofere consultanță celor care doresc să-și deschidă un asemenea punct gastronomic, dar să le ofere și publicitate la nivel național. În proiect avem și lansarea unei aplicații mobile care să livreze detaliile necesare, cum ar fi: locație, meniu, rezervare în funcție de ora sau de ziua dorită. Deja sunt peste 400 de asemenea puncte gastronomice la nivel național care marchează un pas important pentru promovarea tradițiilor culinare și dezvoltarea comunităților locale.
Încă un detaliu pe care vreau să-l reamintesc este faptul că punctele gastronomice locale reprezintă mici afaceri care oferă preparate tradiționale gătite în gospodării, respectând standardele sanitar-veterinare. Acestea contribuie la revitalizarea economiei rurale, susțin producătorii locali și promovează turismul gastronomic.
Înființarea Punctelor Gastronomice este o oportunitate pentru micii producători din județ, deoarece permite valorificarea resurselor locale și creerea de noi locuri de muncă. Existența Punctelor Gastronomice încurajează interacțiunea dintre consumatori, producători și autorități, contribuind la dezvoltarea unor comunități sustenabile.
În final, vreau să le mulțumesc celor care au fost prezenți la promovarea asociației «Susținem Punctele Gastronomice Locale» și să precizez că această lege și felul în care s-a aplicat, generând într-un timp foarte scurt sute de astfel de puncte gastronomice, arată dăruirea liberalilor pentru servirea intereselor cetățenilor”
.

Comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Vâlcea
Realizat de SC Crina Ideas SRL
Cod AEP 11240002

You May Also Like