Sunt Ligia Deca, actualul ministrul al Educației, mamă și profesionist dedicat, întru totul, educației. Cred cu tărie că educația este cheia unui viitor mai bun pentru fiecare dintre noi, iar investițiile în oameni sunt esențiale pentru dezvoltarea comunităților noastre. De-a lungul carierei mele, am contribuit la reforme care au adus schimbări semnificative în sistemul de educație românesc: dotări în școli, construire de școli noi și modernizarea celor existente, masă pentru copii la școală, reducerea abandonului școlar, acces la învățământul superior, salarii mai mari pentru personalul din învățământ.
Cu peste zece ani de experiență în acest domeniu, știu că progresul se obține prin muncă fără răgaz, dialog constant și implicare la firul ierbii. De aceea, în Parlament, prioritățile mele ca senator se vor concentra pe continuarea investițiilor în copiii noștri, prin:
• Modernizarea și dotarea tuturor unităților de învățământ, pentru a oferi copiilor acces la resurse moderne;
• Dezvoltarea învățământului dual, pe ruta completă;
• Reducerea abandonului școlar, inclusiv prin extinderea programului „Masă sănătoasă” la școală pentru toți elevii;
• Promovarea proiectelor care să sprijine dezvoltarea economică locală și crearea de locuri de muncă pentru tinerii din Vâlcea.
Investiția în educație înseamnă investiție în oameni, iar candidatura mea pentru Senatul României din partea județului Vâlcea reprezintă o asumare a responsabilității de a aduce în Vâlcea expertiza și experiența acumulate până acum. Voi continua să lupt pentru oameni și pentru un sistem de educație performant și echitabil! Județul Vâlcea are un potențial enorm datorită resurselor sale umane și tradiției în educație. Vâlcea merită ca tinerii care cresc aici să își construiască un viitor acasă. Împreună, putem face din județul Vâlcea un model construit pe cea mai valoroasă fundație: educația!
Cu respect și încredere,
Ligia Deca
Candidat Senat
Comandat de Partidul Național Liberal – Filiala Vâlcea
Realizat de SC Crina Ideas SRL
Cod AEP 11240002