Astăzi, 24 noiembrie 2024, polițiștii vâlceni au fost sesizați cu privire la un incident semnalat la secția de votare nr. 38 din municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că o femeie, în vârstă de 52 de ani, care votase la această secție, deși avea domiciliul în municipiul Râmnicu Vâlcea, și-a pierdut cetățenia română încă din anul 1999. Potrivit legislației în vigoare, persoanele fără cetățenie română nu au drept de vot în cadrul alegerilor naționale.
„În acest context, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 59, alin. 1, lit. a) din Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, în vederea clarificării tuturor aspectelor legate de acest incident”, au anunțat polițiștii vâlceni.