5 decembrie 2024

Primăria Râmnicu Vâlcea a anunțat câți copii vor primi, anul acesta, cadouri de la Moșu’. Doar cei cuminți se află pe listă!

De la jumătatea acestei săptămâni, Primăria Municipiului și-a luat în serios rolul de ajutor al lui Moș Crăciun și a început distribuirea a 10.000 de pachete de sărbători ce vor ajunge la elevii de clasele 0 – IV și la preșcolarii din toate unitățile școlare, grădinițele și creșele din Râmnic. Se respectă astfel o tradiție îndelungată la nivelul Râmnicului prin care, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, se aduce bucurie celor mai mici locuitori ai municipiului.

Pachetele, conținând numeroase dulciuri de cea mai bună calitate, au fost alcătuite cu grijă de „spiridușii” din cadrul personalului administrativ al Primăriei și vor ajunge la școli, grădinițe și creșe conform graficului stabilit cu conducerile acestor unități, astfel încât cele mai multe dintre ele să fie oferite copiilor cu ocazia serbărilor de sfârșit de an. Totodată, de aceste daruri vor beneficia și membrii asociațiilor persoanelor cu dizabilități (cu deficiențe de auz, nevăzători) din Râmnicu Vâlcea.

You May Also Like