În preajma sărbătorii Sfântului Nicolae, primarul Mihai Mateescu a prezentat govorenilor o veste extrem de importantă pentru comunitatea din stațiune. În data de 4 decembrie 2024, edilul-șef social-democrat a semnat un contract de finanțare în valoare de aproximativ șapte milioane de euro, în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Banii vor fi folosiți pentru realizarea Proiectului „Parc de agrement Băile Govora”, un proiect care va transforma în bine și va revitaliza stațiunea vâlceană.
„Acest proiect reprezintă o etapă semnificativă în dezvoltarea orașului nostru, care va contribui nu doar la îmbunătățirea infrastructurii de agrement, dar și la creșterea calității vieții locuitorilor și atragerea turiștilor din întreaga țară și din afară. Este un proiect de amploare, care va crea oportunități pentru noi locuri de muncă și va stimula economia locală. Proiectul «Parc de agrement Băile Govora» înseamnă emoție, curaj, adrenalină, distracție, forță și îndemânare, depășirea limitelor și creșterea încrederii în sine, înseamnă depășirea fricii de înălțime, înseamnă «o minte sănătoasă într-un corp sănătos». Mai presus de orice, acest proiect înseamnă o provocare uriașă pentru administrația publică locală din Băile Govora, având în vedere complexitatea acestuia. Proiectul va contribui substanțial la dezvoltarea componentei de agrement, complementară celei de turism balnear, prin amenajarea unor trasee de tiroliană, a unui parc de agrement (aventură) cu trasee de dificultate diferită, în funcție de vârstă precum și un alpine coaster (pistă de bob pe structură metalică), tubbing pentru toate anotimpurile, zone de relaxare, spații de joacă pentru copii, perete de cățărare, circuit de biciclete off-road etc.”, a explicat primarul Mateescu.
Mai multe obstacole în calea realizării proiectului… au fost depășite
„Acest succes nu a venit fără provocări. Începând din anul 2020, de când am început demersurile pentru acest proiect, am întâmpinat numeroase dificultăți, dintre care, pe lângă durata achizițiilor publice și a unor formalități birocratice, cele mai dureroase au fost anumite încercări din partea unor persoane care au dorit să facă imposibilă implementarea acestui proiect. Deși am fost nevoiți să facem față acestor provocări, am continuat să luptăm pentru binele comunității noastre, iar astăzi, datorită perseverenței și a susținerii dumneavoastră, acest proiect devine o realitate. Împreună, am demonstrat că nu există obstacole imposibile atunci când avem un scop comun: dezvoltarea și prosperitatea orașului nostru. Acesta este doar începutul unei perioade de transformare și modernizare pentru Băile Govora. Parcul de agrement va fi o oază de relaxare, un loc de întâlnire și de distracție pentru toate vârstele și o nouă atracție turistică, de care ne vom mândri cu toții”, a dezvăluit edilul-șef al Govorei.
Ce va urma?
„Urmează o etapă foarte grea, complexă, a implementării. Anvergura proiectului este una pe măsură. Șapte milioane de euro nu înseamnă 60.000 de euro, cât ar fi estimat unii «binevoitori» că ar fi nevoie pentru acest proiect!!! Proiectul nu presupune doar achiziția unor echipamente simple. Pe lângă proiectare, avize, discutăm de realizarea unei infrastructuri moderne în două locații, dar și integrarea unor soluții ecologice, energetice, de siguranță și de accesibilitate. Este important să lăsăm deoparte orice urmă de rea voință din partea celor care nu au crezut în acest proiect și să ne concentrăm pe ceea ce este cu adevărat important: dezvoltarea Băilor Govora și bunăstarea locuitorilor săi. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect, în mod special echipei de implementare din primărie, proiectanților, minunatei echipe de la ADR SV Oltenia precum și tuturor cetățenilor care au avut încredere și răbdare în procesul de implementare. Împreună, vom construi un viitor mai bun pentru Băile Govora! Vă asigur că vom munci neîncetat pentru ca tot ce ne-am propus să se poată realiza”, a încheiat optimist primarul Mihai Mateescu din Băile Govora.