La data de 12 decembrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în colaborare cu reprezentanți ai D.S.V.S.A. Vâlcea și C.J.P.C. Vâlcea, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților în domeniul comerțului cu produse alimentare. În cadrul acțiunii, au fost verificate 13 agenți economici din municipiul Drăgășani și din orașul Horezu.
În urma controalelor, polițiștii au identificat mai multe nereguli, aplicând trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, pentru nerespectarea OUG nr. 28/1999 privind obligativitatea utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale de către operatorii economici.
„Reprezentanții D.S.V.S.A. Vâlcea au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.000 de lei, în baza H.G. nr. 984/2005, privind normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor. În plus, reprezentanții C.J.P.C. Vâlcea au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.000 de lei, conform O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și Legii nr. 363/2017 privind combaterea practicilor comerciale incorecte și armonizarea legislației naționale cu reglementările europene privind protecția consumatorilor”, a anunțat IPJ Vâlcea.
Această acțiune face parte din demersurile autorităților pentru asigurarea respectării reglementărilor legale și protejarea sănătății și siguranței consumatorilor. În concret, printre neregulile depistate s-au aflat oferirea spre comercializare a unor produse expirate, păstrarea produselor alimentare în condiții improprii, lipsa de curățenie în anumite spații etc.