Un tanar rebel de 19 ani din judetul Valcea s-a ales cu dosar penal dupa ce a furat masina unchiului sau, a plecat cu ea la plimbare si a provocat un accident rutier. Culmea e ca baiatul nu avea nici macar permis de conducere, iar unchiul sau l-a parat a doua zi la Politie.
„În dimineaţa zilei de 7 mai a.c., în jurul orei 06.00, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi cu privire la furtul unui autoturism în scop de folosinţă, acesta fiind restituit avariat în partea spate.
Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 6 spre 7 mai a.c., V.N.S., de 19 ani din comuna Mihăeşti, ar fi sustras autoturismul unchiului său, pe care l-ar fi condus pe drumul naţional 64, pe ruta Mihăeşti – Râmnicu Vâlcea, iar pe raza cartierului Stolniceni, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu partea dreapta spate a autoturismului într-un gard din beton.
De asemenea, s-a stabilit că tânărul în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără permis de conducere, fapte prevăzute de Codul penal” – se arata intr-un comunicat al Politiei Valcea.