Judeţul Vâlcea a urcat pe podium la Concursul Naţional „Cultură şi Civilizaţie în România”, un concurs ce a avut loc la Râmnicu Vâlcea şi a cărui festivitate de premiere s-a ţinut marţi, 16 mai 2017, la Sala Iosif Episcopul a Centrului Cultural Sfântul Calinic din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului. La eveniment au fost prezenţi atât primarul Mircia Gutău, cât şi prefectul Florian Marin, care au înmânat personal câteva premii participanţilor.
Festivitatea a început cu un moment extraordinar oferit de Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din municipiul Râmnicu Vâlcea şi a continuat cu discursurile invitaţilor, iar apoi cu înmânarea premiilor elevilor participanţi.
Trebuie să precizăm că pe lângă premiile oferite de Ministerul Educaţiei, elevii au mai primit 15 premii speciale din partea ISJ Vâlcea, dar şi 12 premii speciale, alaturi de diplome şi cărţi, din partea Arhiepiscopiei Râmnicului și din partea celor trei asociații din cadrul Arhiepiscopiei: Asociaţia Tinerilor Ortodocşi „Sfântul Valentin”, Asociația Profesorilor de Religie și Asociația Părinților pentru Ora de Religie. Premiile acordate de către Ministerul Educației Naționale au fost în valoare de 3000 de lei.
Aşa cum spuneam, judeţul Vâlcea s-a clasat pe podium la acest concurs, echipa formată din elevii Lucian Ioniţă, Miruna Bărbulescu şi Dariana Paraschiv obţinând locul III în urma prezentării unui proiect ambiţios despre cultura şi tradiţia judeţului nostru, dar şi a unei monografii a lui Anton Pann.
Astfel, câştigătorii Concursul Naţional „Cultură şi Civilizaţie în România” sunt:
· Secțiunea MONOGRAFII ISTORICE LOCALE
– Premiul I echipajul din București
– Premiul II echipajul județului Alba
– Premiul III echipajul județului Vâlcea
– Mențiune echipajul județului Călărași
– Mențiune echipajul județului Neamț
· Secțiunea STUDIU PRIVIND MENTALITĂȚI CULTURALE ȘI CERCETARE SOCIOLOGICĂ
–Premiul I echipajul județului Suceava
–Premiul II echipajul județului Cluj
– Premiul III echipajul județului Bistrița Năsăud
– Mențiune echipajul județului Galați
– Mențiune echipajul județului Brăila
· Secțiunea STUDIU PRIVIND PARTICULARITĂȚI ETNOGRAFICE/ETNOLOGICE ȘI LINGVISTICE LOCALE
– Premiul I echipajul județului Hunedoara
– Premiul II echipajul județului Sălaj
– Premiul III echipajul județului Bihor
– Mențiune echipajul județului Vaslui
– Mențiune echipajul județului Vrancea.