Abandonul școlar este o problemă reală a învățământului românesc, însă poate fi combătut prin câteva măsuri punctuale. Una dintre aceste măsuri este asigurarea unei mese calde pentru elevi. Din păcate, în mediul rural sunt foarte multe familii cu probleme financiare grave, care nu-și permit să-și țină micuții la școală. Tocmai de aceea, programul pilot ”masă caldă” a fost pus în aplicație. În Vâlcea, una din localitățile unde copiii vor primi prânzul la școală este Păușești – Otăsău. Primarul Cătălin Avan a insistat mult pentru ca acest program pilot să funcționeze îb comuna sa. Edilul – șef își dorește ca micuții să aibă toate condițiile necesare pentru a performa la școală, iar sănătatea lor este primordială.
“În aprilie 2022, începeam un drum lung, anevoios, presărat cu piedici politice, intrigi de culise știute și neștiute, invidie, aroganta, etc, etc ! Încercam atunci, printr-o adresă către instituții ale statului, să înlocuim batjocura de program <lapte expirat și corn mucegăit> cu programul pilot <masa caldă>! Am discutat cu toți cei care aveau timp să asculte, cu argumente, de ce este nevoie ca elevii din Păușești să mănânce o masă caldă la prânz , în școala unde învață și obțin performanțe remarcabile! La deschiderea anului școlar spuneam că sunt șanse…! În Monitorul Oficial al României a fost publicat Ordinul ministrului învățământului , prin care elevii Școlii Gimnaziale Pausesti Otasau vor beneficia alături de alte 15 licee și scoli din județul Vâlcea , de acest program pilot! Este o mare bucurie, pe care vreau sa o împărtășesc cu părinții acestor minunați copii , chiar cea mai mare bucurie personală din acest an …..și ne revine sarcina, îmi revine sarcina clară, sa asiguram CALITATEA a ceea ce vor consumă la prânz, cei 192 de copii ai noștri! Ajutam sportul, bisericile din localitate, cultura, dar menținem și voi menține învățământul și calitatea vieții copiilor noștri pe primul loc! Ei vor conduce comuna, județul, patria peste ani și este foarte important sa fie bine pregătiți , hrăniți și sănătoși! Mulțumesc pentru solidaritate, doamnei inspector general Mihaela Andreianu ! Fără insistentele dânsei, nu cred ca reușeam! A avut 3 unități de invatamant in program, acum Vâlcea are 16!!!” – spune primarul Cătălin Avan.