Așa cum am prezentat și în alte rânduri prin intermediul ziarului nostru, Consiliul Județean Vâlcea investește aproximativ 800.000 de lei (bani europeni, dar și fonduri din bugetul județului) pentru modernizarea clădirii în care, până de curând, a funcționat Evidența Populației din Râmnicu Vâlcea, dar, mai demult, și Banca Națională. Aici este nevoie de reparații capitale, recondiționare a fațadei și mai multe amenajări interioare.
Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea a fost în vizită pe acest șantier (dar și pe cel deschis la sediul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea) și a declarat, ulterior, că lucrările se pot finaliza la sfârșitul anului 2024, dar constructorul care efectuează lucrările de la fostul sediu al BNR trebuie să depună mai multe eforturi.
„Am vizitat cele două șantiere din Râmnic: la Biblioteca Județeană și, în centru, la fostul sediu BNR. În cele două locații, avem în derulare lucrări finanțate cu bani europeni, dar și din bugetul județului, investiții pe care dorim să le finalizăm până la sfârșitul anului. La clădirea fostului sediu BNR, investim circa 800.000 lei. Ritmul lucrărilor nu este cel pe care mi-l doresc, însă am solicitat constructorului să grăbească lucrările pentru ca, la începutul anului viitor, să putem utiliza spațiile renovate”, a precizat Constantin Rădulescu.
„La Biblioteca Județeană Vâlcea, terasa literară a prins contur, urmând ca, în scurt timp, să ajungă ultimele materiale care vor «îmbrăca» acest spațiu, pe care ni-l dorim unul prietenos și modern. La etajul 1 al bibliotecii, cu bani europeni, se amenajează un «makerspace», un spațiu dinamic, educațional, care va fi dotat cu echipamente informatice de ultimă generație. Investiția face parte din proiectul «Bibliotecile vâlcene, noi hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale», pentru care am accesat fonduri prin PNRR, în valoare de aproximativ 1,2 milioane euro”, a mai punctat președintele Consiliului Județean Vâlcea.