O plantă (buruiană) despre care s-a tot discutat în ultimii ani, dar pe care mulți români, inclusiv cei din mediul rural, nu o recunosc după acest nume este ambrozia. Această plantă are răul obicei de a invada terenurile agricole, însă principalul pericol pe care îl provoacă provine din faptul că are un mare potențial alergen. Adică poate provoca numeroase alergii în rândul populației.
Ambrozia este combătută prin lege, localitățile din România, prin administrațiile locale, având obligația de a contribui la stârpirea acestei buruieni pe teritoriile lor. În acest sens, la 1 iulie 2024, la nivelul comunei Șirineasa, primarul Ion Streinu a emis o dispoziție prin care au fost desemnate persoanele responsabile cu verificarea și identificarea terenurilor infestate cu buruiana ambrozia de pe raza teritorială a localității.
Persoanele nominalizate în acest sens sunt: Gheorghe Bîzgan – viceprimarul comunei; Carmen Cican – având funcția publică de execuție de consilier, compartiment registrul agricol al aparatului de specialitate al primarului. Persoanele nominalizate, amintite mai sus, vor îndeplini următoarele atribuții:
a) verifică și identifică terenurile infestate cu buruiana ambrozia cel târziu până la data de 20 mai a fiecărui an;
b) întocmesc centralizatorul cu suprafețele de teren pe care s-a constatat existența buruienii ambrozia, cel târziu până la data de 25 mai a fiecărui an;
c) pe baza centralizatorului prevăzut la litera b), transmit o somație către toți proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole unde au fost identificate focare de infestare cu buruiana ambrozia, cel târziu până la data de 5 iunie a fiecărui an;
d) desfășoară anual campanii de informare/comunicare și conștientizare în media, online și în formă scrisă cu privire la buruiana ambrozia și pun la dispoziția proprietarilor sau deținătorilor de terenuri, beneficiarilor lucrărilor de construcții, administratorilor drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole materiale informative referitoare la buruiana ambrozia;
e) supraveghează aplicarea metodelor de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia pe întreaga perioadă de vegetație.