Primărița Cristina Munteanu și echipa pe care o coordonează în cadrul Primăriei Prundeni au făcut din localitatea aflată în nordul municipiului Drăgășani o performeră a atragerii fondurilor nerambursabile. În ultimii ani, la Prundeni au fost atrași bani din aproape toate sursele posibile de finanțare: europeni, guvernamentali, prin GAL „Ținutul Vinului”, de la Consiliul Județean Vâlcea, precum și din alte surse. Pare că atragerea fondurilor nerambursabile nu prezintă prea multe „secrete” pentru Cristina Munteanu și colegii ei din primărie. Probabil că ar fi primari (unii chiar din sudul județului) care ar trebui să își trimită colegii din primăriile pe care le conduc la instruire în administrația locală din Prundeni!
Iar toate aceste eforturi continue pe care Cristina Munteanu și colegii din administrația locală le-au depus se văd și în felul în care arată comuna, la utilitățile de care dispune și, până la urmă, la nivelul de trai al locuitorilor. Nu trebuie să uităm că în Prundeni aproape toate drumurile de interes local sunt asfaltate! Sigur, la acest capitol al asfaltării drumurilor locale trebuie să fim corecți și să spunem că destule astfel de drumuri au fost asfaltate înainte de primul mandat de primar al Cristinei Munteanu. Cunoaștem foarte bine câte astfel de lucrări s-au desfășurat numai, spre exemplu, în legislatura 2008/2012!
Ei bine, revenind la realitatea anului 2024, trebuie spus că cea mai recentă finanțare care va ajunge în bugetul comunei Prundeni provine de la Consiliul Județean Vâlcea. Recent, la propunerea președintelui Constantin Rădulescu, consilierii județeni au aprobat alocarea sumei de 400.000 de lei pentru Primăria Comunei Prundeni. Fondurile alocate provin din fondul constituit potrivit prevederilor din Legea bugetului de stat pe anul 2024 pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală și sunt destinate, cum spune și numele fondului, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare, pe care unităţile administrativ teritoriale din judeţ, în mod justificat, nu le pot finanţa din veniturile proprii şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, pe anul 2024.
„Accesarea tuturor oportunităților de finanțare a fost și rămâne o oportunitate pentru noi. Avem investiții în drumuri de interes local, prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» și vom finaliza toată trama stradală. Am obținut finanțare pentru extinderea rețelei de gaze naturale în aproape toată comuna. Cum v-am mai precizat și lunile trecute, prin GAL «Ținutul Vinului» am obținut fondurile necesare pentru achiziționarea unui tractor. Avem asigurată finanțarea pentru modernizarea și extinderea sistemului de supraveghere video, dar și pentru alte lucrări. Este evident că nu puteam duce la bun final atât de multe lucrări și fără sprijinul domnului președinte Constantin Rădulescu de la Consiliul Județean Vâlcea, căruia îi mulțumesc în numele meu, al Consiliului Local Prundeni și, mai ales, al locuitorilor din comună”, a declarat Cristina Munteanu, primărița din Prundeni.