30 noiembrie 2023

Administrație performantă. Patru noi proiecte de impact la Mihăești

Administrația publică locală din comuna Mihăești pregătește patru noi proiecte, ce au menirea de a îmbunățăți nivelul de trai al localnicilor. Una dintre investițiile ambițioase este realizarea unui parc fotovoltaic. Primarul Constantin Bârzăgeanu intenționează depunerea cererii de finanțare pentru obiectivul de investiții: „Înființarea unei capacități de producere a energiei electrice pentru autoconsum, produsă din surse regenerabile în comuna Mihăești, județul Vâlcea”. Primăria a achiziționat deja serviciile de consultanță pentru demararea documentației necesare obținerii finanțării.

De asemenea, recent, Primăria Mihăești a propus în Consiliul Local contractarea unei finanțări rambursabile pentru realizarea unor investiții de interes local. Este vorba despre proiectul ”Promovarea bunăstării sociale prin întreținerea spațiilor verzi în zona pescărească Mihăești”, ce are o valoare de aproape 600.000 lei, precum și de construirea unui dispensar în satul Gurișoara (proiect de peste 1 milion de lei) și de asfaltarea unor străzi în statul Buleta (proiect de peste 1 milion de lei).


Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like