Se vorbeşte de câţiva ani buni de posibilitatea realizării unui Adventure Park, un proiect care însă nu a fost demarat nici până acum. De aceea, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a considerat că trebuie să ia atitudine şi să înceapă demersurile pentru ca acest frumos proiect turistic să ia formă. În acest sens, şeful judeţului i-a chemat la discuţii pe principalii pioni în realizarea proiectului, iar luni, 18 iulie 2016, la CJ vor fi prezenţi primarii din Voineasa şi Vaideeni, dar şi prefectul de Vâlcea, cu toţii încercând să găsească soluţii.
„Vreau să mulţumesc domnului Prefect şi domnilor primari ai comunelor Voineasa şi Vaideeni, precum şi tuturor celor implicaţi în realizarea Adventure Park. Este un proiect important pentru judeţul Vâlcea, care are mari şanse să se realizeze.
Tocmai de aceea, luni, 18 iulie 2016, începând cu orele 12.00, am invitat la sediul Consiliului Judeţean pe cei implicaţi, dar şi pe cei care trebuie să sprijine acest proiect. Această întâlnire face parte dintr-o gândire de acţiuni comune la nivel instituţional, pentru că am stabilit cu domnul Prefect ca lunar să avem întâlniri şi demersuri comune, în condiţiile legii, pe diverse teme de interes public pentru locuitorii judeţului nostru.
Aş putea afirma, fară să greşesc, că judeţul Vâlcea este un loc binecuvântat de Dumnezeu din punct de vedere al frumuseţilor naturale, dar şi al obiectivelor turistice.
Motorul redutabil al dezvoltării economiei judeţului Vâlcea îl constituie, fără îndoială, şi turismul, tocmai de aceea potenţialul uriaş turistic nu poate fi pus în valoare decât prin derularea unor proiecte viabile şi realiste.
La fel de adevărat este şi că locuitorii judeţului trebuie să aibă alternative de recreere şi îngrijire balneară, atât în timpul sezonului estival cât şi pe durata iernii.
Tocmai de aceea ne dorim ca infrastructura turistică de agrement existentă la Voineasa să atragă, şi pe timp de vară, cel puţin la fel de mulţi turişti, ca şi iarna şi sunt convins că un parc de aventură, situat într-un cadru natural unic prin frumuseţea sa, va pune judeţul Vâlcea pe harta turismului de profil.
De altfel, consider că turismul trebuie să fie o prioritate de dezvoltare la nivelul judeţului nostru, deoarece constituie unul dintre cele mai dinamice sectoare de activitate pe plan mondial şi, în acelaşi timp, unul dintre cele mai importante generatoare de locuri de muncă.” – susţine Constantin Rădulescu, preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.