3 iunie 2019

Ambulatoriul Spitalului Județean Vâlcea va fi modernizat. Proiect de 3,5 milioane euro

Conducerea Consiliului Județean Vâlcea a semnat azi contractul de finanțare pentru modernizarea ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Vâlcea. Este vorba despre un proiect de 3,5 milioane de euro, un proiect extrem de important pentru ca pacienții vâlceni să poată beneficia de condiții mult mai bune în spital.

“În urmă cu puţin timp, am semnat, la Craiova, contractul de finanţare pentru proiectul <Modernizarea, extinderea şi dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea>, în valoare de 15.898.761,36 lei (aproximativ 159 miliarde lei vechi).
În doi ani şi nouă luni, ne propunem să investim aceşti bani europeni nu numai în modernizarea şi extinderea acestui spaţiu, ci şi în foarte multe dotări, în instrumentar şi aparatură medicală. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă această realizare, care se va concretiza în condiţii mai bune de diagnostic şi tratament” – susține Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

You May Also Like