Aparatură medicală nouă cinci secții ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Este vorba despre secţiile Recuperare Medicală, Fizioterapie – Balneologie, Obstetrică-Ginecologie, Ortopedie şi Chirurgie Generală.
După ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Vâlcea, în care au fost aprobate bugetele mai multor unităţi spitaliceşti aflate în administrarea sa, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea încep deja demersurile pentru realizarea investiţiilor aprobate pentru acest an.
Primele investiţii, pentru care procedurile legale de achiziţii vor fi începute chiar din această lună, vizează dotarea cu 3 electrocautere de ultimă generaţie (pentru secţiile Obstetrică Ginecologie, Ortopedie şi Chirurgie Generală); o maşină de gătit profesională şi o linie completă de spălătorie profesională (maşină de spălat, calandru şi uscător).
Din bugetul acestui an, se vor face unele investiţii şi în dotarea cu aparatură a Secţiei de Recuperare medicală, Fizioterapie şi Balneologie, pentru care se vor achiziţiona: patru aparate de electroterapie, patru aparate de ultrasunete, 2 aparate tratament cu laser, un aparat de aerosoli şi două băi galvanice cu 4 celule.
„Problemele din sistemul de sănătate sunt multe, însă dacă suntem uniţi şi avem o colaborare bună la nivel administrativ, vom reuşi să ne dotăm mai bine, să avem şi să oferim condiţii celor care ajung la un moment dat pe patul de spital.
Dotările pe care le vom face vor îmbunătăţi actul medical, întrucât, în prezent, la secţia de balneo-fizioterapie avem aparatură foarte veche.
Mai avem multe de făcut, însă preocuparea mea principală este ca, împreună cu executivul Consiliului Judeţean și unitățile subordonate să identificăm resurse pe care să le alocăm legal, pentru binele pacienţilor„ – susţine Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.