12 iunie 2024

APAVIL FACE APEL la utilizatorii de apă potabilă. Unde s-ar putea raționaliza această resursă

Consumul irațional de apă potabilă poate duce la raționalizarea acesteia în unele zone

„Având în vedere că, în data de 10 iunie 2024, s-a detectat un consum foarte mare de apă potabilă în zonele: Copăcelu, Căzănești, Mihăești, Ocnele Mari, Stolniceni și Râureni, consum care se află în continuă creștere, facem apel la utilizatorii situați în aceste zone să folosească apa potabilă doar în scopuri menajere.
Pentru asigurarea alimentării cu apă potabilă în regim continuu, consumatorii sunt rugați să evite folosirea apei potabile pentru scopuri agricole și de grădinărit, utilizând pe cât posibil apa din alte surse (fântâni, puțuri etc.) pentru astfel de activități. În caz contrar, se va ajunge, inevitabil, la raționalizarea acestei resurse sau chiar la imposibilitatea operatorului de a asigura continuitatea serviciilor de furnizare a apei potabile.
Folosirea rațională a resurselor de apă este o responsabilitate comună, atât a furnizorului, cât și a consumatorilor, iar legislația în vigoare descurajează utilizarea apei potabile distribuită prin rețelele publice în alte scopuri decât pentru satisfacerea nevoilor strict gospodărești.
Vă mulțumim pentru sprijin!”

• Comunicat de presă al Societății Apavil SA

You May Also Like