În ultimele săptămâni, din cauza secetei prelungite și a caniculei, foarte multe localități din județul nostru s-au confruntat cu o scădere a cantității de apă potabilă disponibilă pentru consumul și folosința cetățenilor.
În această perioadă, locuitorii din Galicea, spre exemplu, nu s-au confruntat cu lipsuri în ceea ce privește alimentarea cu apă potabilă din rețelele publice. Însă, o nevoie de mai mare de apă (mai ales pentru udatul grădinilor) tot s-a resimțit și în localitatea din stânga Oltului. Unii dintre cetățeni au apelat la apa din fântânile publice. O astfel de situație se întâmplă la fântâna publică aflată în apropierea stadionului comunal din Galicea. Aici (dar nu numai aici!) oamenii pot veni pentru a lua apă în mod gratuit. Autoritățile publice din Galicea folosesc apă de la această fântână pentru alimentarea piscinei, dar și pentru irigarea gazonului de la terenul de sport. De când cu instalarea caniculei, debitul de apă de la această fântână a fost mai redus, mai ales în momentele în care apa este folosită pentru piscină ori pentru udarea gazonului.
Primarul localității, Florin Mărăcine, a lansat sâmbătă, 20 iulie 2024, un apel public către cei care vin în acest loc să nu folosească mecanismul pentru a mări debitul fântânii atunci când constată că apa nu curge cu suficientă presiune. Asta pentru că, în acele momente, o parte din apă de la această fântână se folosește la piscină ori la stadion. Cetățenii trebuie să dea dovadă de mai multă răbdare și să aștepte câteva minute în plus pentru umplerea recipientelor cu care au venit pentru a lua apă de la fântâna publică situată în apropierea stadionului.
„Fac un apel la responsabilitate! Atunci când vedeți debit redus la fântana de la stadion, înseamnă ca se udă terenul de sport sau că apa se folosește la piscină. De aceea vă rog să nu umblați pentru a mări debitul. Dacă nu înțelegeți de bună voie, vom fi nevoiți să oprim apa de tot! Vă mulțumim pentru înțelegere!”, a transmis primarul Florin Mărăcine.