În acest început de octombrie, cum vremea de toamnă încă permite, administrația locală din Ocnele Mari a desfășurat lucrări de asfaltare pe două străzi din oraș. Vorbim despre străzile Abatorului și Cocenești 2, pe care s-a aplicat primul strat de asfalt. Așa cum am prezentat și în alte rânduri prin intermediul ziarului nostru, primarul orașului-stațiune, Remus Sasu, și echipa din administrația locală, implementează un proiect de anvergură, în cadrul căruia mai multe străzi vor fi asfaltate. Ca urmare, dacă vremea va permite, anul acesta, în Ocnele Mari, se vor desfășura și alte lucrări de asfaltare. Evident, lucrările cuprinse în cadrul proiectului la care am făcut referire vor continua în anii următori.
„Continuăm modernizarea străzilor din Ocnele Mari. S-a aplicat primul strat de asfalt pe străzile Abatorului și Cocenești 2. Continuăm modernizarea străzilor din Ocnele Mari cu intenția de a finaliza acest proiect în următorii ani. Mulțumesc și cu acest prilej pentru înțelegere, pentru răbdare și pentru sprijinul acordat lucrătorilor care acționează pe străzile orașului nostru!”, a declarat Remus Sasu, primarul orașului Ocnele Mari.