Râmnicenii vor rămâne două zile fără apă caldă. Aşa a anunţat în urmă cu puţin timp societatea CET Govora SA, care susţine că se va opri furnizării agentului termic sub formă de apă fierbinte şi apă caldă de consum la toţi consumatorii din Municipiul Râmnicu Vâlcea în perioada 04.09.2017, ora 00.00 – 06.09.2017, ora 20.00. Moticul este acela că se vor realiza lucrări de mentenanţă preventivă şi corectivă la reţeaua de apă fierbinte, în cadrul opririi totale programată pe anul 2017.
Lucrările importante pe lângă mentenanţa preventivă care se vor executa sunt:
- Înlocuire curbe Dn 700mm – 2 buc la stalpi 330 – 350;
- Înlocuire tronson Dn 700mm – 11 ml la stalp 650;
- Înlocuire tronson Dn 500mm – 11 ml pe faleza Olăneşti, zona Piaţa Simian;
- Execuţie racorduri noi pe apă fierbinte la PT5 – PT5bis;
- Înlocuire tronson Dn 700mm – 11 ml la stalp 320;
- Revizie/înlocuire vane Dn 50mm – Dn 600mm.