De curând, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea a scos la concurs patru posturi ce urmează a fi ocupate pe perioadă nedeterminată. Este vorba despre funcțiile publice vacante de consilier juridic, inspector în cadrul biroului comunicare, registratură, relaţii cu publicul şi evaluare iniţială, inspector asistent în cadrul Serviciului Management de caz pentru copil şi inspector principal în cadrul Serviciul Management de caz pentru copil.
Data limită de depunere a dosarelor este de 21 iulie 2016, iar examenul scris va avea loc pe data de 3 august 2016, ora 11:00, în timp ce interviul este programat pentru data de 5 august 2016.
Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
- consilier juridic, grad profesional principal: studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă în ştiinţe juridice, vechime în specialitatea studiilor minimum 5 ani.
- inspector, grad profesional superior: studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă în ştiinţe umaniste, juridice, economice, inginereşti, manageriale, vechime în specialitatea studiilor minimum 9 ani.
- inspector grad profesional asistent: studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă în asistenţă socială, aviz/atestat de exercitare a profesiei, vechime în specialitate de minimum 1 an.
- inspector, grad profesional principal: studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă în asistenţă socială, aviz/atestat de exercitare a profesiei, vechime în specialitate de minimum 5 ani.