În cadrul proiectului intitulat „Bibliotecile vâlcene, noi hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale”, pentru care Consiliul Județean Vâlcea a accesat fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” va beneficia de investiții în valoare de aproape 600.000 lei. Cu acești bani, se va realiza renovarea sălii de la etajul 1, urmând ca, la finalul lucrărilor, aceasta să fie dotată cu echipamente IT și mobilier specific.
„Miercuri, 21 august 2024, am dat ordinul de începere a lucrărilor de renovare, în valoare de 178.000 lei, cu o durată de execuție de șase luni. Îi doresc spor la treabă constructorului și sper că lucrările vor fi realizate la termen și de bună calitate. Ne dorim ca Biblioteca Județeană «Antim Ivireanul» să fie atractivă pentru tinerii vâlceni. Tocmai de aceea, vom amenaja aici o terasă literară, dar și un Makerspace, un spațiu dinamic, educațional, dotat cu echipamente informatice de ultimă generație”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.