1 iunie 2022

“Aventure Park” la Vaideeni! Parteneriat între CJ Vâlcea și Primăria Vaideeni

Vaideeni este un tărâm mirific, o zonă extrem de pitorească și bogată din punct de vedere cultural. Mai pe scurt, este un loc de poveste cu un potențial turistic fantastic. Pe lângă peisajele spectaculoase, turiştii pot avea parte și de aventură. Tocmai de aceea, Primăria Vaideeni și Consiliul Județean Vâlcea au încheiat un parteneriat pentru realizarea unui proiect extrem de interesant. Primarul Daniel Achim Băluță și președintele Constantin Rădulescu au dat mâna și au dat startul procedurilor pentru realizarea Centrului de agreement „Adventure Park”.

Primul pas a fost făcut în ședința ordinară a CJ Vâlcea, care s-a desfășurat marți, 31 mai 2022, în Municipiul Drăgășani, când a fost aprobat acordul de parteneriat dintre Primăria Vaideeni și Consiliul Județean, în scopul întocmirii documentației necesare depunerii spre finanțare a proiectului.

“În baza acestui parteneriat, CJ Vâlcea a alocat și suma de 250.000 lei, bani ce se vor folosi pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice. Demersuri pentru realizarea unui parc de aventuri au mai fost făcute cu ani în urmă, însă, din cauza unui litigiu cu privire la amplasament, soluționat între timp, acestea au fost sistate.

Am încheiat un nou acord de parteneriat, de această dată doar cu localitatea Vaideeni, care a obținut în instanță dreptul de proprietate asupra amplasamentului, și mergem înainte cu acest proiect, care vine să ofere o alternativă la turismul sezonier de iarnă.

Proiectul are ca scop realizarea unui centru de agrement – parc de aventuri (Adventure Park), cu: Alpine Coster, piste pentru kart-uri si trotinete, tiroliene, covoare rulante cu sistem tubing și pârtie de schi, precum și infrastructura necesară desfășurării unor astfel de activități” – spune președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like