22 februarie 2022

Bani europeni, atrași de CJ Vâlcea pentru unitățile de învățământ special

Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Consolidarea capacității unităților de învățământ special din Județul Vâlcea de a gestiona criza sanitară COVID-19”, în valoare totală de 336.834,31 lei, aproximativ 71.000 euro.

Proiectul, depus în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, vizează optimizarea capacității celor două unități de învățământ pentru elevii cu cerințe educaționale speciale din județul Vâlcea de a gestiona criza sanitară COVID-19.

Astfel, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni și Școala Profesională Specială Bistrița vor fi dotate cu următoarele materiale și echipamente sanitare:− Echipamente de protecție individuală: măști tip chirurgicale, măști textile cu inserții transparente pentru logopedie, mănuși chirurgicale, combinezoane protecție, ochelari protecție, botoși unică folosință;− Dezinfectanți: gel dezinfectant pentru mâini, dezinfectant suprafețe gata de utilizare, detergent pardoseli, igienizant mâini, săpun lichid antibacterian;− Echipamente/dispozitive medicale necesare prevenirii și limitării infecțiilor cu COVID – 19/realizării sterilizării, dezinfecției aerului: lămpi bactericide cu ultraviolete și ozon; termometre digitale cu baterii K3; termometre infraroșu, purificatoare aer; pulsoximetre; nebulizatoare;− Produse de unică folosință: prosoape celuloză, boluri supă polistiren cu capac, caserole polistiren 3 compartimente, seturi tacâmuri, pahare unică folosință, saci pericol biologic.

Compartimentul Comunicare, Relații Publice.

You May Also Like