În ședința ordinară de marți, 18 februarie a.c., președintele Constantin Rădulescu a supus aprobării consilierilor județeni Bugetul propriu al judeţului Vâlcea, pe anul 2020.
La capitolele Sănătate – unități de asistență medico-socială și Asigurări și asistență socială, forul legislativ județean a aprobat, la propunerea președintelui, prevederi bugetare totale de 3.450.000 lei – pentru asigurarea creditelor necesare finanţării cheltuielilor de personal şi a celor pentru bunuri şi servicii ale Centrului de Asistenţă Medico – Socială Lădeşti.
Funcție de categoriile de cheltuieli, bugetul acestei unități de asistență medico-socială este constituit din mai multe surse bugetare. Concret, banii pentru achitarea drepturilor salariale ale personalului medical și pentru plata medicamentelor trebuie asigurați de Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, Consiliului Județean Vâlcea revenindu-i sarcina de a asigura bugetul pentru finantarea celorlalte cheltuieli necesare desfășurării activității Centrului de Asistenţă Medico – Socială Lădeşti.
În acest scop, pentru acest an bugetar, Consiliul Județean Vâlcea a alocat Centrului de Asistenţă Medico – Socială Lădeşti 2,4 milioane lei din bugetul propiu al județului.
Compartimentul Comunicare, Relații Publice.Râmnicu Vâlcea