21 martie 2024

CADASTRU GRATUIT în mai multe sate din Galicea. Primarul Mărăcine oferă detalii

În această perioadă în comuna Galicea se desfășoară lucrări de cadastrare sistematică în mai multe sectoare din câteva sate ale localități. Este vorba despre sectoare aflate cu precădere în partea de mijloc a comunei – marcate cu albastru pe harta pe care o vedeți afișată alături de articol. Cum se cunoaște, în partea de sud a localității se află mai multe sectoare în care lucrările de cadastrare sistematică au fost finalizate – este vorba despre sectoarele marcate cu verde pe hartă. Ceea ce vedeți marcat cu alb pe hartă (în interiorul limitelor administrative ale comunei Galicea) sunt sectoare pentru care nu au fost deocamdată contractate lucrări de cadastrare.

Cu privire la lucrările de înregistrare sistematică de cadastru și de carte funciară care se desfășoară în această perioadă în comuna Galicea, primarul Florin Mărăcine a anunțat că persoanele (indiferent dacă au sau nu domiciliile în comuna Galicea!) deținătoare de imobile, terenuri cu sau fără construcții, pe raza localității, se pot prezenta, până la data de 19 aprilie 2024, la sediul Primăriei comunei Galicea. Aici, persoanele interesate pot verifica datele ce vor fi înscrise în cărțile funciare pentru imobilele aflate în sectoarele 18, 19, 24, 26, 27, 29, 31, 32, 33 și 67.

„În comuna Galicea se realizează lucrări de cadastru sistematic ce au ca scop înregistrarea gratuită a imobilelor. Pentru înregistrarea în documentele tehnice și în cartea funciară, este suficientă prezentarea ultimului act doveditor al drepturilor reale privitoare la imobil, în forma cerută de lege. În acest sens, vă invităm să vă prezentați pentru consultarea și verificarea informațiilor privitoare la imobilele pe care le dețineți și să depuneți cereri de rectificare în cazul în care datele nu sunt corect înscrise. În mod obligatoriu, cererile de rectificare vor fi însoțite de acte doveditoare, cum ar fi: titluri de proprietate, certificate de moștenitor, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de schimb, donații, hotărâri judecătorești, autorizații de construire etc. precum și alte tipuri de acte, recunoscute de legislația din România, care dovedesc existența unor drepturi de proprietate”, a explicat Florin Mărăcine, primarul comunei Galicea.

You May Also Like